(O cÓntare a lui Asaf.) Ascultă, poporul meu, Ónvăţăturile mele! Luaţi aminte la cuvintele gurii mele!
Poporul Tău cel sf‚nt n-a stăp‚nit ţara dec‚t puţină vreme; vrăjmaşii noştri au călcat Ón picioare locaşul Tău cel sf‚nt.
El mi-a zis: ÑFiul omului, ia ridică ochii spre miazănoapte!î Am ridicat ochii spre miazănoapte; iată că idolul acesta al geloziei era la miazănoapte de poarta altarului, la intrare.
Şi El mi-a zis: ÑFiul omului, vezi ce fac ei? Vezi tu marile ur‚ciuni, pe care le săv‚rşeşte aici casa lui Israel, ca să Mă depărteze de sf‚ntul Meu locaş? Dar vei mai vedea şi alte ur‚ciuni şi mai mari!î
Atunci m-a dus la poarta curţii. M-am uitat, şi iată că era o gaură Ón perete!
Şi mi-a zis: ÑFiul omului, ia sapă Ón perete!î Am săpat Ón zid, şi iată că era o uşă.
Şi mi-a zis: ÑIntră, şi vezi ur‚ciunile cele rele, pe care le săv‚rşesc ei aici!î
S-a Ónălţat p‚nă la oştirea cerurilor, a dobor‚t la păm‚nt o parte din oştirea aceasta şi din stele, şi le-a călcat Ón picioare.
Œn ziua aceea, voi face din Ierusalim o piatră grea pentru toate popoarele. Toţi cei ce o vor ridica, vor fi vătămaţi, şi toate neamurile păm‚ntului se vor str‚nge Ómpotriva lui.
Vor cădea sub ascuţişul sabiei, vor fi luaţi robi printre toate neamurile; şi Ierusalimul va fi călcat Ón picioare de neamuri, p‚nă se vor Ómplini vremurile neamurilor.