Tu ziceai Ón inima ta: ,Mă voi sui Ón cer, Ómi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei;
mă voi sui pe v‚rful norilor, voi fi ca Cel Prea Œnalt.í
Dar ai fost aruncat Ón locuinţa morţilor, Ón ad‚ncimile morm‚ntului!
Cum domoleşti căldura Óntr-un păm‚nt arzător, aşa ai domolit zarva străinilor; cum este Ónăbuşită căldura de umbra unui nor, aşa au fost Ónăbuşite c‚ntările de biruinţă ale asupritorilor.î
Căci Domnul pustieşte Babilonul, şi face să-i Ónceteze zarva cea mare. Valurile pustiitorilor urlă ca nişte ape mari, al căror vuiet tulburat se aude.
De ar pătrunde chiar p‚nă Ón locuinţa morţilor, şi de acolo Ói va smulge m‚na Mea; de s-ar sui chiar Ón ceruri, şi de acolo Ói voi pogorÓ.
De s-ar ascunde chiar pe v‚rful Carmelului, şi acolo Ói voi căuta şi-i voi lua; de s-ar ascunde de privirile Mele chiar Ón fundul mării, şi acolo voi porunci şarpelui să-i muşte.