C‚nd s-a Óntors Amaţia de la Ónfr‚ngerea Edomiţilor, a adus pe dumnezeii fiilor lui Seir, şi i-a pus dumnezei pentru el; s-a Ónchinat Ónaintea lor, şi le-a adus tăm‚ie.
Cu ce mai răm‚ne Ónsă, face un dumnezeu, idolul lui. Œngenunchiază Ónaintea lui, i se Ónchină, Ól cheamă, şi strigă: ÑM‚ntuieşte-mă, căci tu eşti dumnezeul meu!î
Nici unul nu intră Ón sine Ónsuşi, şi n-are nici minte, nici pricepere să-şi zică: ÑAm ars o parte din el Ón foc, am copt p‚ine pe cărbuni, am fript carne şi am m‚ncat-o: şi să fac din cealaltă parte o sc‚rbă? Să mă Ónchin Ónaintea unei bucăţi de lemn?î