Ferice de acela pentru care Eu nu voi fi un prilej de poticnire.î
Pe c‚nd vorbea Óncă Isus noroadelor, iată că mama şi fraţii Lui stăteau afară şi căutau să vorbească cu El.
Atunci au venit mama şi fraţii Lui, şi, st‚nd afară, au trimis să-L cheme.
Apoi S-a pogor‚t Ómpreună cu ei, a venit la Nazaret, şi le era supus. Mama Sa păstra toate cuvintele acestea Ón inima ei.
Şi Isus creştea Ón Ónţelepciune, Ón statură, şi era tot mai plăcut Ónaintea lui Dumnezeu şi Ónaintea oamenilor.
Şi ziceau: ÑOare nu este acesta Isus, fiul lui Iosif, pe al cărui tată şi mamă Ói cunoaştem? Cum dar zice El: ,Eu M-am pogor‚t din cer?î
Cinstea aceasta este dar pentru voi care aţi crezut! Dar pentru cei necredincioşi, Ñpiatra, pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă Ón capul unghiuluiî;
şi Ño piatră de poticnire, şi o st‚ncă de cădereî. Ei se lovesc de ea, pentru că n-au crezut Cuv‚ntul, şi la aceasta sunt r‚nduiţi.
ci S-a dezbrăcat pe sine Ónsuşi şi a luat un chip de rob, făc‚ndu-Se asemenea oamenilor.
La Ónfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător p‚nă la moarte, şi Óncă moarte de cruce.