Toţi voievozii mării se dau jos de pe scaunele lor de domnie, Óşi scot mantalele, şi Óşi leapădă hainele cusute la gherghef; se Ónvelesc Ón spaimă, şi stau pe păm‚nt; Óntr-una tremură de groază, şi stau Ónmărmuriţi din pricina ta.
Spune Tirului: ,Tu, care stai pe malul mării, şi faci negoţ cu popoarele unui mare număr de ostroave, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,Tirule, tu ziceai: ,Eu sunt de o desăv‚rşită frumuseţe!í
Ţinutul tău este Ón inima mărilor, şi cei ce te-au zidit te-au făcut desăv‚rşit de frumos.
ÑFiul omului, spune voievodului Tirului: ,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,Pentru că ţi s-a Óng‚mfat inima şi ai zis: ,Eu sunt Dumnezeu, şi şed pe scaunul de domnie al lui Dumnezeu Ón mijlocul mărilorí, măcar că nu eşti dec‚t om şi nu eşti Dumnezeu, măcar că Óţi dai ifose ca şi c‚nd ai fi Dumnezeu.
prin marea ta Ónţelepciune şi prin negoţul tău ţi-ai mărit bogăţiile, şi prin bogăţiile tale inima ţi s-a Óng‚mfat foarte mult.
De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,Pentru că avea o tulpină aşa de Ónaltă, pentru că Óşi Ónălţa v‚rful p‚nă la nori şi inima i se m‚ndrea cu Ónălţimea lui,
Căci parcă Dumnezeu a făcut din noi, apostolii, oamenii cei mai de pe urmă, nişte os‚ndiţi la moarte; fiindcă am ajuns o privelişte pentru lume, Óngeri şi oameni.