Arde focul Ónaintea lui, şi p‚lp‚ie flacăra după el. Œnaintea lui, ţara era ca o grădină a Edenului, şi după el este un pustiu sterp: nimic nu-i scapă.
Parcă sunt nişte cai, şi aleargă ca nişte călăreţi.
Vin uruind ca nişte care pe munţi, şi p‚r‚ie ca o flacără de foc, c‚nd mistuie miriştea; par o puternică oştire, gata de luptă.
Tremură popoarele Ónaintea lor, şi toate feţele Óngălbenesc.
Aleargă ca nişte războinici, se suie pe ziduri ca nişte războinici, fiecare Óşi vede de drumul lui, şi nu se abate din cărarea lui.
Nu se Ómping unii pe alţii, fiecare ţine şirul, se năpustesc prin săgeţi şi nu se opresc din mers.
Se răsp‚ndesc Ón cetate, aleargă pe ziduri, se suie pe case, şi intră pe ferestre ca un hoţ.
V-am lovit cu rugină Ón gr‚u şi cu tăciune; grădinile voastre cele multe, viile, smochinii şi măslinii voştri i-au m‚ncat deseori lăcustele. Cu toate acestea, tot nu v-aţi Óntors la Mine, zice Domnul.î
Domnul Dumnezeu mi-a trimis vedenia aceasta. Iată, făcea nişte lăcuste, Ón clipa c‚nd Óncepea să crească otava; era otava după cositul Ómpăratului.
Şi după ce au m‚ncat ele cu desăv‚rşire toată iarba din ţară, am zis: ÑDoamne Dumnezeule, iartă! Cum ar putea să stea Iacov Ón picioare? Căci este aşa de slab!î