Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină Ón răcoarea zilei: şi omul şi nevasta lui s-au ascuns de Faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină.
Aud glasul preaiubitului meu! Iată-l că vine, sărind peste munţi, sălt‚nd pe dealuri.
Preaiubitul meu seamănă cu o căprioară, sau cu puiul de cerboaică. Iată-l că este după zidul nostru, se uită pe fereastră, priveşte printre zăbrele.
P‚nă se răcoreşte ziua, şi p‚nă fug umbrele, voi veni la tine, munte de mir, şi la tine, deal de tăm‚ie.
O! de ai fi fratele meu, care a sub la ţ‚ţele mamei mele! C‚nd te-aş Ónt‚lni Ón uliţă, te-aş săruta, şi nimeni nu m-ar ţine de rău.
,Pregătiţi-vă s-o bateţi! Haidem! Să ne suim ziua Ón amiaza mare!íÖ Vai de noi, căci ziua scade, şi umbrele de seară se lungesc.î