El a pus capăt războaielor pÓnă la marginea pămÓntului; El a sfărÓmat arcul, şi a rupt suliţa, a ars cu foc carăle de război. —
Œn anul morţii Ómpăratului Ozia, am văzut pe Domnul şez‚nd pe un scaun de domnie foarte Ónalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul.
După trecerea vremii sorocite, eu, Nebucadneţar, am ridicat ochii spre cer, şi mi-a venit iarăşi mintea la loc. Am binecuv‚ntat pe Cel Prea Œnalt, am lăudat şi slăvit pe Cel ce trăieşte veşnic, Acela a cărui stăp‚nire este veşnică, şi a cărui Ómpărăţie dăinuieşte din neam Ón neam.
Poruncesc ca, Ón toată Óntinderea Ómpărăţiei mele, oamenii să se teamă şi să se Ónfricoşeze de Dumnezeul lui Daniel. Căci El este Dumnezeul cel viu, şi El dăinuieşte veşnic; Ómpărăţia Lui nu se va nimici niciodată, şi stăp‚nirea Lui nu va avea sf‚rşit.
Şi am auzit pe omul acela Ómbrăcat Ón haine de in, care stătea deasupra apelor r‚ului; el şi-a ridicat spre ceruri m‚na dreaptă şi m‚na st‚ngă, şi a jurat pe Cel ce trăieşte veşnic, că va mai fi o vreme, două vremuri, şi o jumătate de vreme, şi că toate aceste lucruri se vor sf‚rşi c‚nd puterea poporului sf‚nt va fi zdrobită de tot.î
şi a jurat pe Cel ce este viu Ón vecii vecilor, care a făcut cerul şi lucrurile din el, păm‚ntul şi lucrurile de pe el, marea şi lucrurile din ea, că nu va mai fi nici o zăbavă,
Şi una din cele patru făpturi vii a dat celor şapte Óngeri şapte potire de aur, pline de m‚nia lui Dumnezeu, care este viu Ón vecii vecilor.