El a pus capăt războaielor pÓnă la marginea pămÓntului; El a sfărÓmat arcul, şi a rupt suliţa, a ars cu foc carăle de război. —
Œn anul morţii Ómpăratului Ozia, am văzut pe Domnul şez‚nd pe un scaun de domnie foarte Ónalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul.
Deasupra cerului care era peste capetele lor, era ceva ca o piatră de safir, Ón chipul unui scaun de domnie; pe acest chip de scaun de domnie se vedea ca un chip de om, care şedea pe el.
Am mai văzut iarăşi o lucire de aramă lustruită ca nişte foc, Ónăuntrul căruia era omul acesta, şi care strălucea de jur Ómprejur; de la chipul rărunchilor lui p‚nă sus, şi de la chipul rărunchilor lui p‚nă jos, am văzut ca un fel de foc, şi de jur Ómprejur era Ónconjurat cu o lumină strălucitoare.
Ca Ónfăţişarea curcubeului, care sta Ón nor Óntr-o zi de ploaie, aşa era şi Ónfăţişarea acestei lumini strălucitoare, care-l Ónconjura. Astfel era arătarea slavei Domnului. C‚nd am văzut-o, am căzut cu faţa la păm‚nt, şi am auzit glasul Unuia care vorbea.