Muntele Sinai era tot numai fum, pentru că Domnul Se pogor‚se pe el Ón mijlocul focului. Fumul acesta se Ónălţa ca fumul unui cuptor, şi tot muntele se cutremura cu putere.
Căci focul m‚niei Mele s-a aprins, Şi va arde p‚nă Ón fundul locuinţei morţilor, Va nimici păm‚ntul şi roadele lui, Va arde temeliile munţilor.
Căci toţi dumnezeii popoarelor sunt nişte idoli, dar Domnul a făcut cerurile.
Sionul aude lucrul acesta, şi se bucură, se veselesc fiicele lui Iuda de judecăţile Tale, Doamne!
Iată, Domnul deşartă ţara şi o pustieşte, Ói răstoarnă faţa şi risipeşte locuitorii;
păm‚ntul se clatină ca un om beat, tremură ca o colibă; păcatul lui Ól apasă, cade, şi nu se mai ridică.
Mă uit la munţi, şi iată că sunt zguduiţi; şi toate dealurile se clatină!
Sub El se topesc munţii, văile crapă, ca ceara Ónaintea focului, ca apa care curge prin r‚pe.
Se opreşte, şi măsoară păm‚ntul cu ochiul; priveşte, şi face pe neamuri să tremure; munţii cei veşnici se sfăr‚mă, dealurile cele vechi se pleacă; El umblă pe cărări veşnice.