Œn anul al şasesutelea al vieţii lui Noe, Ón luna a doua, Ón ziua a şaptesprezecea a lunii, Ón ziua aceea, s-au rupt toate izvoarele Ad‚ncului celui mare şi s-au deschis stăvilarele cerurilor.
Călăreţul pe braţul căruia se rezema Ómpăratul a răspuns omului lui Dumnezeu: ÑChiar dacă ar face Domnul ferestre Ón cer, cum s-ar putea Ónt‚mpla un asemenea lucru?î Şi Elisei a zis: ÑVei vedea cu ochii tăi: dar tu nu vei m‚nca din ele.î
Atunci marele preot Azaria, din casa lui Ţadoc, i-a răspuns: ÑDe c‚nd au Ónceput să se aducă darurile Ón Casa Domnului, noi am m‚ncat, ne-am săturat, şi a mai rămas mult, căci Domnul a binecuv‚ntat pe poporul Său. Şi iată ce mare grămadă a mai rămas!î
Cinsteşte pe Domnul cu averile tale, şi cu cele dint‚i roade din tot venitul tău:
căci atunci gr‚narele Óţi vor fi pline de belşug, şi teascurile tale vor geme de must.
Să ştiţi: cine seamănă puţin, puţin va secera; iar cine seamănă mult, mult va secera.
Fiecare să dea după cum a hotăr‚t Ón inima lui: nu cu părere de rău, sau de silă, căci Ñpe cine dă cu bucurie, Ól iubeşte Dumnezeu.î
Şi Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, av‚nd totdeauna Ón toate lucrurile din destul, să prisosiţi Ón orice faptă bună,