De m‚nia Domnului oştirilor, ţara parcă ar fi aprinsă, şi poporul este ca ars de foc; nimeni nu cruţă pe fratele său,
Poporul din ţară se dedă la silnicie, fură, asupreşte pe cel nenorocit şi pe cel lipsit, calcă Ón picioare pe străin, Ómpotriva oricărei dreptăţi!
S-a dus omul de bine din ţară, şi nu mai este nici un om cinstit printre oameni; toţi stau la p‚ndă ca să verse s‚nge, fiecare Óntinde o cursă fratelui său.
M‚inile lor sunt Óndreptate să facă rău: c‚rmuitorul cere daruri, judecătorul cere plată, cel mare Óşi arată pe faţă ce doreşte cu lăcomie, şi astfel merg m‚nă-n m‚nă.
Cel mai bun dintre ei este ca un mărăcine, cel mai cinstit este mai rău dec‚t un tufiş de spini. Ziua vestită de toţi proorocii Tăi, pedeapsa Ta se apropie! Atunci va fi uluiala lor.
Nu crede pe un prieten, nu te Óncrede Ón ruda cea mai de aproape; păzeşte-ţi uşa gurii de cea care Óţi stă Ón braţe!
Căci fiul batjocoreşte pe tatăl, fata se scoală Ómpotriva mamei ei, nora Ómpotriva soacrei sale; vrăjmaşii omului sunt cei din casa lui! ñ
Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, şi pe noră de soacra sa.
Şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui.