Œn a douăzeci şi patra zi a lunii Ónt‚i, eram pe malul r‚ului celui mare, care este Hidechel (Tigru).
Am ridicat ochii, m-am uitat, şi iată că acolo stătea un om Ómbrăcat Ón haine de in, şi Óncins la mijloc cu un br‚u de aur din Ufaz.
Trupul lui era ca o piatră de hrisolit, faţa Ói strălucea ca fulgerul şi ochii Ói erau nişte flăcări ca de foc; dar braţele şi picioarele semănau cu nişte aramă lustruită, şi glasul lui tuna ca vuietul unei mari mulţimi.
Eu, Daniel, am văzut singur vedenia; dar oamenii care erau cu mine n-au văzut-o; totuşi au fost apucaţi de o mare spaimă, şi au luat-o la fugă ca să se ascundă!
Eu am rămas singur, şi am văzut această mare vedenie. Puterile m-au lăsat, culoarea mi s-a schimbat, faţa mi s-a sluţit, şi am pierdut orice vlagă.
Şi Óngerul, pe care-l văzusem st‚nd Ón picioare pe mare şi pe păm‚nt, şi-a ridicat m‚na dreaptă spre cer,