Spune-mi tu, pe care te iubeşte inima mea, unde Óţi paşti oile, unde te odihneşti la amiază? Căci de ce să umblu ca o rătăcită pe la turmele tovarăşilor tăi? ñ
Porumbiţă din crăpăturile st‚ncii, ascunsă Ón scobiturile prăpăstiilor, arată-mi faţa ta, şi fă-mă să-ţi aud glasul! Căci glasul tău este dulce, şi faţa ta plăcută.
Eu intru Ón grădina mea, soro, mireaso, Ómi culeg smirna cu miresmele mele, Ómi măn‚nc fagurul de miere cu mierea mea, Ómi beau vinul cu laptele meuÖ ñ M‚ncaţi, prieteni, beţi şi Ómbătaţi-vă de dragoste! ñ
Cine are mireasă, este mire; dar prietenul mirelui, care stă şi-l ascultă, se bucură foarte mult c‚nd aude glasul mirelui: şi această bucurie, care este a mea, este deplină.