Căci ai uitat pe Dumnezeul m‚ntuirii tale, şi nu ţi-ai adus aminte de St‚nca scăpării tale. De aceea ţi-ai sădit răsaduri plăcute, şi ai sădit butuci străini.
C‚nd i-ai sădit, i-ai Ónconjurat cu un gard, şi Ón cur‚nd i-ai văzut Ónflorind. Dar culesul roadelor a fugit tocmai Ón clipa veseliei: şi durerea este fără leac.
Neamurile mugesc cum mugesc apele mariÖ Dar c‚nd le mustră Dumnezeu, ele fug departe, izgonite ca pleava de pe munţi la suflarea v‚ntului, ca ţăr‚na luată de v‚rtej.
Iarba se usucă, floarea cade, c‚nd suflă v‚ntul Domnului peste ea.î ñ Œn adevăr, poporul este ca iarba:
Le vei v‚ntura, şi le va lua v‚ntul, şi un v‚rtej le va risipi, dar tu, te vei bucura Ón Domnul, te vei făli cu Sf‚ntul lui Israel.