ÑMă uit la păm‚nt, şi iată că este pustiu şi gol; mă uit la ceruri, şi lumina lor a pierit!
Mă uit la munţi, şi iată că sunt zguduiţi; şi toate dealurile se clatină!
Mă uit, şi iată că nu este nici un om; şi toate păsările cerurilor au fugit!
Mă uit, şi iată, Carmelul este un pustiu; şi toate cetăţile sale sunt nimicite Ónaintea Domnului, şi Ónaintea m‚niei Lui aprinse!î
De aceea, ţara se va jeli, toţi cei ce o locuiesc vor t‚nji, Ómpreună cu fiarele c‚mpului şi păsările cerului; chiar şi peştii mării vor pieri.
Se clatină munţii Ónaintea Lui, şi dealurile se topesc; se cutremură păm‚ntul Ónaintea Lui, lumea şi toţi locuitorii ei.
Cine poate sta Ónaintea urgiei Lui? Şi cine poate ţine piept m‚niei Lui aprinse? Urgia Lui se varsă ca focul, şi se prăbuşesc st‚ncile Ónaintea Lui.
Picioarele Lui vor sta Ón ziua aceea pe muntele Măslinilor, care este Ón faţa Ierusalimului, spre răsărit; muntele Măslinilor se va despica la mijloc, spre răsărit şi spre apus, şi se va face o vale foarte mare: jumătate din munte se va trage Ónapoi spre miază noapte, iar jumătate spre miazăzi.
Cerul s-a str‚ns ca o carte de piele, pe care o faci sul. Şi toţi munţii şi toate ostroavele s-au mutat din locurile lor.