Œnaintea Ta noi suntem nişte străini şi locuitori, ca toţi părinţii noştri. Zilele noastre pe păm‚nt sunt ca umbra, şi fără nici o nădejde.
Căci o durere arzătoare Ómi mistuie măruntaiele, şi n'a mai rămas nimic sănătos Ón carnea mea.
Cerurile laudă minunile Tale, Doamne, şi credincioşia Ta Ón adunarea sfinţilor!
Œmi este mÓhnit duhul Ón mine, Ómi este turburată inima Ón lăuntrul meu.
Aşa că am văzut că nu este nimic mai bun pentru om dec‚t să se Ónveselească de lucrările lui: aceasta este partea lui. Căci cine-l va face să se bucure de ce va fi după el?
Dar el nu ştie ce şi cum se va Ónt‚mpla, căci n-are nici cine-i spune.
Dar cel rău, nu este fericit şi nu-şi va lungi zilele, Óntocmai ca umbra, pentru că n-are frică de Dumnezeu.
Şi nu ştiţi ce va aduce ziua de m‚ine! Căci ce este viaţa voastră? Nu sunteţi dec‚t un abur, care se arată puţintel, şi apoi piere. ñ