8
Un om este singur singurel, n-are nici fiu, nici frate, şi totuşi munca lui n-are sf‚rşit, ochii nu i se satură niciodată de bogăţii, şi nu se g‚ndeşte: ÑPentru cine muncesc eu, şi-mi lipsesc sufletul de plăceri?î Şi aceasta este o deşertăciune şi un lucru rău.
Căci o durere arzătoare Ómi mistuie măruntaiele, şi n'a mai rămas nimic sănătos Ón carnea mea.
După cum locuinţa morţilor şi ad‚ncul nu se pot sătura, tot aşa nici ochii omului nu se pot sătura. ñ
Toate lucrurile sunt Óntr-o necurmată frăm‚ntare, aşa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind, şi urechea nu oboseşte auzind.
Mi-am ur‚t p‚nă şi toată munca pe care am făcut-o sub soare, muncă pe care o las omului care vine după mine, ca să se bucure de ea.
Căci tot ce este Ón lume: pofta firii păm‚nteşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume.