De ce n-am murit Ón p‚ntecele mamei mele? De ce nu mi-am dat sufletul la ieşirea din p‚ntecele ei?
De ce am găsit genunchi care să mă primească? Şi ţ‚ţe care să-mi dea lapte?
Acum aş fi culcat, aş fi liniştit, aş dormi şi m-aş odihni
cu Ómpăraţii şi cei mari de pe păm‚nt, care şi-au zidit falnice morminte,
cu domnitorii care aveau aur, şi şi-au umplut casele cu argint.
Sau n-aş mai fi Ón viaţă, aş fi ca o st‚rpitură Óngropată, ca nişte copii care n-au văzut lumina!
Acolo nu te mai necăjesc cei răi, acolo se odihnesc cei sleiţi de puteri.
Acolo cei puşi Ón lanţuri sunt lăsaţi toţi Ón pace, nu mai aud glasul asupritorului;
cel mai mic şi cel mare sunt tot una acolo, şi robul scapă de stăp‚nul său.
Pentru ce dă Dumnezeu lumină celui ce suferă, şi viaţă celor amăr‚ţi la suflet,
care aşteaptă moartea şi nu vine; măcar că o doresc mai mult dec‚t o comoară,
care n-ar mai putea de bucurie şi de veselie, dacă ar găsi morm‚ntul? ñ
Pentru ce, zic, dă El lumină omului care nu ştie Óncotro să meargă, pe care Ól Óngrădeşte Dumnezeu din toate părţile?
Suspinele Ómi sunt hrana de toate zilele, şi jalea mi se varsă ca apa.
De ce mă tem, aceea mi se Ónt‚mplă; de ce mi-e frică, de aceea am parte!
N-am nici linişte, nici pace, nici odihnă, şi necazul dă peste mine.î
Atunci am ur‚t viaţa căci nu mi-a plăcut ce se face sub soare: totul este deşertăciune şi goană după v‚nt.
Blestemată să fie ziua c‚nd m-am născut! Ziua Ón care m-a născut mama, să nu fie binecuv‚ntată!
Blestemat să fie omul care a adus vestea aceasta tatălui meu: ÑŢi s-a născut un copil de parte bărbăteascăî, şi l-a umplut de bucurie cu ea!
Omul acela să ajungă ca cetăţile, pe care le-a nimicit Domnul fără milă! Să audă gemete dimineaţa, şi strigăte de război la amiază!
De ce n-am fost omor‚t Ón p‚ntecele mamei, ca să-mi fi fost ea morm‚ntul meu!î De ce n-a rămas ea veşnic Ónsărcinată cu mine?
Pentru ce am ieşit din p‚ntecele mamei ca să văd numai suferinţă şi durere, şi să-mi isprăvesc zilele Ón ruşine?