Fie-vă milă, fie-vă milă de mine, prietenii mei! Căci m‚na lui Dumnezeu m-a lovit.
N-am şezut Ón adunarea celor ce petrec, ca să mă Ónveselesc cu ei: de frica puterii Tale, am stat singur la o parte, căci mă umplusei de m‚nie.
Pentru ce nu mai conteneşte suferinţa mea? Pentru ce mă ustură rana şi nu vrea să se vindece? Să fii Tu pentru mine ca un izvor Ónşelător, ca o apă, care seacă?î
Pentru ce am ieşit din p‚ntecele mamei ca să văd numai suferinţă şi durere, şi să-mi isprăvesc zilele Ón ruşine?
Iată ziua! Iată-o că vine! Œţi vine r‚ndul! Œnfloreşte toiagul, odrăsleşte m‚ndria!