Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost dobor‚t la păm‚nt, tu, biruitorul neamurilor!
Tu ziceai Ón inima ta: ,Mă voi sui Ón cer, Ómi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei;
mă voi sui pe v‚rful norilor, voi fi ca Cel Prea Œnalt.í
Dar ai fost aruncat Ón locuinţa morţilor, Ón ad‚ncimile morm‚ntului!
Cei ce te văd se uită ţintă miraţi la tine, te privesc cu luare aminte şi zic: ,Acesta este omul care făcea să se cutremure păm‚ntul, şi zguduia Ómpărăţiile,
care prefăcea lumea Ón pustie, nimicea cetăţile şi nu dădea drumul prinşilor săi de război?í
Toţi Ómpăraţii neamurilor, da, toţi, se odihnesc cu cinste, fiecare Ón morm‚ntul lui.
Dar tu ai fost aruncat departe de morm‚ntul tău, ca o ramură dispreţuită, ca o pradă luată de la nişte oameni ucişi cu lovituri de sabie, şi aruncată pe pietrele unei gropi, ca un hoit călcat Ón picioare.
Şi dracii rugau stăruitor pe Isus să nu le poruncească să se ducă Ón Ad‚nc.
Al treilea Ónger a sunat din tr‚mbiţă. Şi a căzut din cer o stea mare, care ardea ca o făclie; a căzut peste a treia parte din r‚uri şi peste izvoarele apelor.
Fiara, pe care ai văzut-o, era, şi nu mai este. Ea are să se ridice din Ad‚nc, şi are să se ducă la pierzare. Şi locuitorii păm‚ntului, ale căror nume n-au fost scrise de la Óntemeierea lumii Ón cartea vieţii, se vor mira c‚nd vor vedea că fiara era, nu mai este, şi va veni. ñ
Apoi am văzut pogor‚ndu-se din cer un Ónger, care ţinea Ón m‚nă cheia Ad‚ncului şi un lanţ mare.