Căci iată că cei răi Óncordează arcul, Óşi potrivesc săgeata pe coardă, ca să tragă pe ascuns celor cu inima curată.
(Către mai marele cÓntăreţilor. Un psalm al lui David.) PÓnă cÓnd, Doamne, mă vei uita neÓncetat? PÓnă cÓnd خţi vei ascunde Faţa de mine?
Priveşte, răspunde-mi, Doamne, Dumnezeul meu! Dă lumină ochilor mei, ca să n'adorm somnul morţii,
De m‚nia Domnului oştirilor, ţara parcă ar fi aprinsă, şi poporul este ca ars de foc; nimeni nu cruţă pe fratele său,
Piere cel neprihănit, şi nimănui nu-i pasă; se duc oamenii de bine şi nimeni nu ia aminte că din pricina răutăţii este luat cel neprihănit.
Picioarele lor aleargă spre rău, şi se grăbesc să verse s‚nge nevinovat; g‚ndurile lor sunt g‚nduri nelegiuite, prăpădul şi nimicirea sunt pe drumul lor.
Căci Ón poporul Meu sunt oameni răi; ei p‚ndesc ca păsărarul care Óntinde laţuri, Óntind curse, şi prind oameni.
Ascultaţi lucrul acesta, preoţi! Ia aminte, casa lui Israel! Şi pleacă urechea, casa Ómpăratului! Căci pe voi vă ameninţă judecata, pentru că aţi fost o cursă la Miţpa, şi un laţ Óntins pe Tabor!