Căci noi suntem de ieri, şi nu ştim nimic, zilele noastre pe păm‚nt nu sunt dec‚t o umbră. ñ
Da, mă va ucide: n-am nimic de nădăjduit; dar Ómi voi apăra purtarea Ón faţa Lui.
Unde mai este atunci nădejdea mea? Şi cine mai poate vedea nădejdea mea?
Ea se va pogorÓ cu mine la porţile locuinţei morţilor, c‚nd vom merge Ómpreună. să ne odihnim Ón ţăr‚nă.î
Căci, Ón cer, cine se poate asemăna cu Domnul? Cine este ca Tine Óntre fiii lui Dumnezeu?
Locuinţa mea este luată şi mutată de la mine, ca o colibă de păstori. Œmi simt firul vieţii tăiat ca de un ţesător, care m-ar rupe din ţesătura lui. P‚nă diseară Ómi vei pune capăt.