Şi Ana se ruga Domnului cu sufletul amăr‚t şi pl‚ngea!
M-am dezgustat de viaţă! Voi da drum slobod pl‚ngerii mele, voi vorbi Ón amărăciunea sufletului meu.
Pentru ce dă Dumnezeu lumină celui ce suferă, şi viaţă celor amăr‚ţi la suflet,
Oare Ómpotriva unui om se Óndreaptă pl‚ngerea mea? Şi pentru ce n-aş fi nerăbdător?
Abate-Ţi loviturile dela mine! خmi iese sufletul supt loviturile mÓnii Tale.
Tu eşti mai măreţ, mai puternic decÓt munţii răpitorilor.
Ce să mai spun? El mi-a răspuns şi m-a ascultat. Acum voi umbla smerit p‚nă la capătul anilor mei, după ce am fost Óntristat astfel.