Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţăr‚na păm‚ntului, i-a suflat Ón nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.
Mai marii oştirii să vorbească apoi poporului şi să zică: ÑCine a zidit o casă nouă, şi nu s-a aşezat Óncă Ón ea, să plece şi să se Óntoarcă acasă, ca să nu moară Ón luptă şi să se aşeze altul Ón ea.
Cine a sădit o vie, şi n-a m‚ncat Óncă din ea, să plece şi să se Óntoarcă acasă, ca să nu moară Ón luptă şi să măn‚nce altul din ea.
Cine s-a logodit cu o femeie, şi n-a luat-o Óncă, să plece şi să se Óntoarcă acasă, ca să nu moară Ón luptă şi s-o ia altulî.
Mai marii oştirii să vorbească mai departe poporului, şi să spună: ÑCine este fricos şi slab la inimă, să plece şi să se Óntoarcă acasă, ca să nu Ónmoaie inima fraţilor luiî.
Aşa se Ónt‚mplă tuturor celor ce uită pe Dumnezeu, şi nădejdea celui nelegiuit va pieri.
Œncrederea lui este zdrobită, şi sprijinul lui este o p‚nză de păianjen.
Se bizuie pe casa lui, dar nu este tare; se prinde de ea, dar nu ţine.
Cum dă soarele, Ónverzeşte, Óşi Óntinde ramurile peste grădina sa,
Óşi Ómpleteşte rădăcinile printre pietre, pătrunde p‚nă Ón ziduri.
Dar dacă-l smulgi din locul Ón care stă, locul acesta se leapădă de el şi zice: ,Nu ştiu să te fi cunoscut vreodată!í
Iată, aşa sunt desfătările pe care i le aduc căile vieţii lui; apoi din acelaşi păm‚nt răsar alţii după el.
(Către mai marele cÓntăreţilor. Un psalm al lui David, robul Domnului.) Nelegiuirea celui rău zice inimii mele: ,,Nu este frică de Dumnezeu Ónaintea ochilor lui.``
Căci se măguleşte singur Ón ochii lui, ca să-şi desăvÓrşească fărădelegea, ca să-şi potolească ura.
Cuvintele gurii lui sÓnt mincinoase şi Ónşelătoare; nu mai vrea să lucreze cu Ónţelepciune şi să facă binele.
خn aşternutul lui se gÓndeşte la răutate, stă pe o cale care nu este bună, şi nu urăşte răul.
Bunătatea Ta, Doamne, ajunge pÓnă la ceruri, şi credincioşia Ta pÓnă la nori.
Dreptatea Ta este ca munţii lui Dumnezeu, şi judecăţile Tale sÓnt ca AdÓncul cel mare. Doamne, Tu sprijineşti pe oameni şi pe dobitoace!
Căci soarta omului şi a dobitocului este aceeaşi; aceeaşi soartă au am‚ndoi; cum moare unul, aşa moare şi celălalt, toţi au aceeaşi suflare, şi omul nu Óntrece cu nimic pe dobitoc; căci totul este deşertăciune.
Cine ştie dacă suflarea omului se suie Ón sus, şi dacă suflarea dobitocului se pogoară Ón jos Ón păm‚nt?