(Către mai marele cÓntăreţilor. Un psalm al lui David.) Nebunul zice Ón inima lui: ,,Nu este Dumnezeu!`` S'au stricat oamenii, fac fapte urÓte; nu este niciunul care să facă binele.
Domnul Se uită dela Ónălţimea cerurilor peste fiii oamenilor, să vadă de este vreunul care să aibă pricepere, şi care să caute pe Dumnezeu.
Dar toţi s'au rătăcit, toţi s'au dovedit nişte netrebnici; nu este nici unul care să facă binele, niciunul măcar.
Şi-au pierdut mintea toţi cei ce săvÓrşesc fărădelegea, de mănÓncă pe poporul Meu, cum mănÓncă pÓnea, şi nu cheamă pe Domnul?
Ei vor tremura de spaimă, cÓnd Se va arăta Dumnezeu Ón mijlocul neamului neprihănit.
,,Totuş, Eu am uns pe Œmpăratul Meu pe Sion, muntele Meu cel sfÓnt.``
Ei se Ómbărbătează Ón răutatea lor: se sfătuiesc Ómpreună ca să Óntindă curse, şi zic: ,,Cine ne va vedea?
Cel ce umblă Ón neprihănire, şi vorbeşte fără vicleşug, cel ce nesocoteşte un c‚ştig scos prin stoarcere, cel ce Óşi trage m‚inile Ónapoi, ca să nu primească mită, cel ce Óşi astupă urechea să n-audă cuvinte setoase de s‚nge, şi Óşi leagă ochii ca să nu vadă răul,