Dar Saul sufla Óncă ameninţarea şi uciderea Ómpotriva ucenicilor Domnului. S-a dus la marele preot,
şi i-a cerut scrisori către sinagogile din Damasc, ca, dacă va găsi pe unii umbl‚nd pe Calea credinţei, at‚t bărbaţi c‚t şi femei, să-i aducă legaţi la Ierusalim.
Pe drum, c‚nd s-a apropiat de Damasc, deodată a strălucit o lumină din cer Ón jurul lui.
El a căzut la păm‚nt, şi a auzit un glas, care-i zicea: ÑSaule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?î
ÑCine eşti Tu, Doamne?î a răspuns el. Şi Domnul a zis: ÑEu sunt Isus, pe care-L prigoneşti. ÑŢi-ar fi greu să arunci Ónapoi cu piciorul Óntr-un ţepuş.î
Tremur‚nd şi plin de frică, el a zis: ÑDoamne, ce vrei să fac?î ÑScoală-teî, i-a zis Domnul, Ñintră Ón cetate, şi ţi se va spune ce trebuie să faci.î
Oamenii care-l Ónsoţeau, au rămas Óncremeniţi; auzeau Ón adevăr glasul, dar nu vedeau pe nimeni.
Saul s-a sculat de la păm‚nt; şi măcar că ochii Ói erau deschişi, nu vedea nimic. L-au luat de m‚ini, şi l-au dus Ón Damasc.
Trei zile n-a văzut, şi n-a m‚ncat, nici n-a băut nimic.
Œn Damasc era un ucenic numit Anania. Domnul i-a zis Óntr-o vedenie: ÑAnania!î ÑIată-mă Doamneî, a răspuns el.
Şi Domnul i-a zis: ÑScoală-te, du-te pe uliţa care se cheamă ,Dreaptăí, şi caută Ón casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars. Căci iată, el se roagă;
şi a văzut Ón vedenie pe un om, numit Anania, intr‚nd la el, şi pun‚ndu-şi m‚inile peste el, ca să-şi capete iarăşi vederea.î
ÑDoamneî, a răspuns Anania, Ñam auzit de la mulţi despre toate relele, pe care le-a făcut omul acesta sfinţilor Tăi Ón Ierusalim;
ba şi aici are puteri din partea preoţilor celor mai de seamă, ca să lege pe toţi care cheamă Numele Tău.
Dar Domnul i-a zis: ÑDu-te, căci el este un vas, pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu Ónaintea Neamurilor, Ónaintea Ómpăraţilor, şi Ónaintea fiilor lui Israel;
Căci eu sunt cel mai neÓnsemnat dintre apostoli; nu sunt vrednic să port numele de apostol, fiindcă am prigonit Biserica lui Dumnezeu.
Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic; ba Óncă am lucrat mai mult dec‚t toţi: totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este Ón mine.
Şi El mi-a zis: ÑHarul Meu Óţi este de ajuns; căci puterea Mea Ón slăbiciune este făcută desăv‚rşită.î Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să răm‚nă Ón mine.
Aţi auzit, Ón adevăr, care era purtarea mea de altădată, Ón religia Iudeilor. Cum, adică, prigoneam peste măsură de mult Biserica lui Dumnezeu, şi făceam prăpăd Ón ea;
şi cum eram mai Ónaintat Ón religia Iudeilor dec‚t mulţi din neamul meu, de o v‚rstă cu mine. Eram Ónsufleţit de o r‚vnă nespus de mare pentru datinile strămoşeşti.
Dar c‚nd Dumnezeu ñ care m-a pus deoparte din p‚ntecele maicii mele, şi m-a chemat prin harul Său, ñ a găsit cu cale
să descopere Ón mine pe Fiul Său, ca să-L vestesc Óntre Neamuri, Óndată, n-am Óntrebat pe nici un om,
Slujitorul ei am fost făcut eu, după isprăvnicia, pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru voi ca să Óntregesc Cuv‚ntul lui Dumnezeu.