(Către mai marele cÓntăreţilor. Un psalm al lui David.) PÓnă cÓnd, Doamne, mă vei uita neÓncetat? PÓnă cÓnd خţi vei ascunde Faţa de mine?
PÓnă cÓnd voi avea sufletul plin de griji, şi inima plină de necazuri Ón fiecare zi? PÓnă cÓnd se va ridica vrăjmaşul meu Ómpotriva mea?
Priveşte, răspunde-mi, Doamne, Dumnezeul meu! Dă lumină ochilor mei, ca să n'adorm somnul morţii,
ca să nu zică vrăjmaşul meu: ,,L-am biruit!`` Şi să nu se bucure protivnicii mei, cÓnd mă clatin.
Eu am Óncredere Ón bunătătea Ta, sÓnt cu inima veselă, din pricina mÓntuirii Tale:
cÓnt Domnului, căci mi -a făcut bine!
după cum este scris: ÑNu este nici un om neprihănit, nici unul măcar.
Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu.
Toţi s-au abătut, şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar.