2
Adormisem, dar inima Ómi vegheaÖ Este glasul preaiubitului meu, care bate: ÑDeschide-mi, soro, scumpo, porumbiţo, neprihănito! Căci capul Ómi este plin de rouă, c‚rlionţii Ómi sunt plini de picurii nopţii.î ñ
Aud glasul preaiubitului meu! Iată-l că vine, sărind peste munţi, sălt‚nd pe dealuri.
Preaiubitul meu vorbeşte şi-mi zice: Scoală-te, iubito, şi vino, frumoaso!
Porumbiţă din crăpăturile st‚ncii, ascunsă Ón scobiturile prăpăstiilor, arată-mi faţa ta, şi fă-mă să-ţi aud glasul! Căci glasul tău este dulce, şi faţa ta plăcută.
Eşti frumoasă de tot, iubito, şi n-ai nici un cusur.
Mi-ai răpit inima, soro, mireaso, mi-ai răpit inima numai cu o privire, numai cu unul din lănţişoarele de la g‚tul tău!
Capul lui este o cunună de aur curat, pletele lui ca nişte valuri, sunt negre cum e corbul.
dar numai una singură este porumbiţa mea, neprihănita mea; ea este singură la mama sa, cea mai aleasă a celei ce a născut-o. Fetele o văd, şi o numesc fericită; Ómpărătesele şi ţiitoarele de asemenea o laudă. ñ
Ramurile lui se vor Óntinde; măreţia lui va fi ca a măslinului, şi miresmele lui ca ale Libanului.
Iată Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.