Ca vulturul care Óşi scutură cuibul, Zboară deasupra puilor, Œşi Óntinde aripile, Ói ia, Şi-i poartă pe penele lui:
Căci Ónaintea Ta, o mie de ani sÓnt ca ziua de ieri, care a trecut, şi ca o strajă din noapte.
Neamurile mugesc cum mugesc apele mariÖ Dar c‚nd le mustră Dumnezeu, ele fug departe, izgonite ca pleava de pe munţi la suflarea v‚ntului, ca ţăr‚na luată de v‚rtej.
Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De c‚te ori am vrut să str‚ng pe copiii tăi cum Óşi str‚nge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut!