Ei sunt năpădiţi de spaimă; Ói apucă chinurile şi durerile; se zv‚rcolesc ca o femeie Ón durerile naşterii, se uită unii la alţii Óncremeniţi; feţele lor sunt roşii ca focul.
Œmi pl‚nge inima pentru Moab, ai cărui fugari aleargă p‚nă la Ţoar, p‚nă la Eglat-Şelişia; căci suie, pl‚ng‚nd, suişul Luhitului, şi scot ţipete de durere pe drumul Horonaimului.
De aceea Ómi pl‚nge sufletul pentru Moab ca o harfă şi inima pentru Chir-Hares;
,Măruntaiele mele! Măruntaiele mele! Cum mă doare Ónăuntrul inimii mele! Œmi bate inima, nu pot să tac! Căci auzi, suflete, sunetul tr‚mbiţei, şi strigătul de război.
De aceea pl‚ng, mă bocesc, umblu desculţ şi gol, strig ca şacalul, şi gem ca struţul.