(Către mai marele cÓntăreţilor. Un psalm al lui David.) PÓnă cÓnd, Doamne, mă vei uita neÓncetat? PÓnă cÓnd خţi vei ascunde Faţa de mine?
Am necurmat pe Domnul Ónaintea ochilor mei: cÓnd este El la dreapta mea, nu mă clatin.
Dar eu sÓnt vierme, nu om, am ajuns de ocara oamenilor şi dispreţuit de popor.
să -i ajungă prăpădul pe neaşteptate, să fie prinşi Ón laţul, pe care l-au Óntins, să cadă Ón el şi să piară!
Popoare, Ón orice vreme, Óncredeţi-vă Ón El, vărsaţi-vă inimile Ónaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru. —
Căci Ónaintea Ta, o mie de ani sÓnt ca ziua de ieri, care a trecut, şi ca o strajă din noapte.