Atunci Moise şi copiii lui Israel au c‚ntat Domnului c‚ntarea aceasta. Ei au zis: ÑVoi c‚nta Domnului, căci Şi-a arătat slava: A năpustit Ón mare pe cal şi pe călăreţ.
Domnul este tăria mea şi temeiul c‚ntărilor mele de laudă: El m-a scăpat. El este Dumnezeul meu: pe El Œl voi lăuda; El este Dumnezeul tatălui meu: pe El Œl voi preamări.
Domnul este un războinic viteaz: Numele Lui este Domnul.
El a aruncat Ón mare carele lui Faraon şi oastea lui; Luptătorii lui aleşi au fost Ónghiţiţi Ón marea Roşie.
I-au acoperit valurile, Şi s-au pogor‚t Ón fundul apelor, ca o piatră.
Dreapta Ta, Doamne, şi-a făcut vestită tăria; M‚na Ta cea dreaptă, Doamne, a zdrobit pe vrăjmaşi.
Prin mărimea măreţiei Tale, Tu tr‚nteşti la păm‚nt pe vrăjmaşii Tăi; Œţi dezlănţui m‚nia, Şi ea-i mistuie ca pe o trestie.
La suflarea nărilor Tale, s-au Óngrămădit apele, S-au ridicat talazurile ca un zid, Şi s-au Ónchegat valurile Ón mijlocul mării.
Vrăjmaşul zicea: ÑŒi voi urmări, Ói voi ajunge, Voi Ómpărţi prada de război; Œmi voi răzbuna pe ei, Voi scoate sabia, şi-i voi nimici cu m‚na mea!î
Dar Tu ai suflat cu suflarea Ta: Şi marea i-a acoperit; Ca plumbul s-au afundat Œn ad‚ncimea apelor.
Cine este ca Tine Óntre dumnezei, Doamne? Cine este ca Tine minunat Ón sfinţenie, Bogat Ón fapte de laudă, Şi făcător de minuni?
Tu Ţi-ai Óntins m‚na dreaptă: Şi i-a Ónghiţit păm‚ntul.
Prin Óndurarea Ta, Tu ai călăuzit, Şi ai izbăvit pe poporul acesta; Iar prin puterea Ta Ól Óndrepţi Spre locaşul sfinţeniei Tale.
Popoarele vor afla lucrul acesta, şi se vor cutremura: Apucă groaza pe Filisteni,
Se Ónspăim‚ntă căpeteniile Edomului, Şi un tremur apucă pe războinicii lui Moab; Toţi locuitorii Canaanului leşină de la inimă.
Œi va apuca teama şi spaima; Iar văz‚nd măreţia braţului Tău, Vor sta muţi ca o piatră, P‚nă va trece poporul Tău, Doamne! P‚nă va trece Poporul, pe care Ţi l-ai răscumpărat.
Tu Ói vei aduce şi-i vei aşeza pe muntele moştenirii Tale, Œn locul, pe care Ţi l-ai pregătit ca locaş, Doamne, La Templul, pe care m‚inile Tale l-au Óntemeiat, Doamne!
Şi Domnul va Ómpărăţi Ón veac şi Ón veci de veci.
Œn ziua aceea, Debora a c‚ntat această c‚ntare, cu Barac, fiul lui Abinoam:
ÑNişte căpetenii s-au pus Ón fruntea poporului Ón Israel, Şi poporul s-a arătat gata de luptă: Binecuv‚ntaţi pe Domnul!
Ascultaţi, Ómpăraţi! Luaţi aminte, domnitori! Voi c‚nta, da, voi c‚nta Domnului, Voi c‚nta din alăută Domnului, Dumnezeului lui Israel.
Doamne, c‚nd ai ieşit din Seir, C‚nd ai plecat din c‚mpiile Edomului, Păm‚ntul s-a cutremurat, cerurile au picurat, Şi norii au turnat ape cu găleata;
Munţii s-au clătinat Ónaintea Domnului, Sinaiul acela s-a clătinat Domnului, Dumnezeului lui Israelî.
ÑPe vremea lui Şamgar, fiul lui Anat, Pe vremea Iaelei drumurile erau părăsite, Şi călătorii apucau pe căi str‚mbe.
Căpeteniile erau fără putere Ón Israel, fără putere, P‚nă c‚nd m-am sculat eu, Debora, P‚nă c‚nd m-am ridicat eu, ca o mamă Ón Israel.
El Óşi alesese noi dumnezei: Atunci războiul era la porţi; Dar nu vedeai nici scut, nici suliţă La patruzeci de mii Ón Israel.
Inima mea se Óndreaptă spre căpeteniile lui Israel, Spre aceia din popor care s-au arătat gata să lupte. Binecuv‚ntaţi pe Domnul!
Voi, care călăriţi pe măgăriţe albe, Voi, care şedeţi pe covoare, Şi voi, care umblaţi pe drum, ñ c‚ntaţi!
Arcaşii, din mijlocul adăpătoarelor, Să laude cu glasul lor binefacerile Domnului, Binefacerile c‚rmuirii Sale Ón Israel. Atunci poporul Domnului s-a pogor‚t la porţi:
Trezeşte-te, trezeşte-te, Debora! Trezeşte-te, trezeşte-te şi zi o c‚ntare! Scoală-te, Barac, Şi adu-ţi robii de război, Fiul lui Abinoam!
Atunci o rămăşiţă din popor a biruit pe cei puternici, Domnul mi-a dat biruinţa asupra celor viteji.
Din Efraim au venit locuitorii lui Amalec. După tine a mers Beniamin Ón oştirea ta. Din Machir au venit căpeteniile, Şi din Zabulon c‚rmuitorii.
Mai marii lui Isahar au fost cu Debora, Şi Isahar a venit după Barac, A fost trimis pe urma lui Ón vale. La p‚r‚urile lui Ruben, Au fost mari hotăr‚ri!
Pentru ce ai rămas Ón mijlocul staulelor
Galaadul de dincolo de Iordan nu şi-a părăsit locuinţa. Pentru ce a stat Dan pe corăbii? Aşer a stat pe malul mării, Şi s-a odihnit Ón limanurile lui.
Zabulon este un popor care a Ónfruntat moartea, Şi Neftali la fel, pe Ónălţimile din c‚mpie.
Œmpăraţii au venit, s-au luptat; Atunci au luptat Ómpăraţii Canaanului, La Tanaac, la apele Meghido; N-au luat nici o pradă, nici argint.
Din ceruri se luptau, De pe cărările lor stelele se luptau Ómpotriva lui Sisera,
P‚r‚ul Chison i-a luat, P‚r‚ul din vremurile străvechi, p‚r‚ul Chison! Suflete, calcă-n picioare pe viteji!
Atunci copitele cailor au răsunat De goana, de goana năbădăioasă a războinicilor lor.
Blestemaţi pe Meroza, a zis Œngerul Domnului, Blestemaţi, blestemaţi pe locuitorii lui; Căci n-au venit Ón ajutorul Domnului, Œn ajutorul Domnului, printre oamenii vitejiî.
Binecuv‚ntată să fie Óntre femei Iael, Nevasta lui Heber, Chenitul! Binecuv‚ntată să fie ea Óntre femeile care locuiesc Ón corturi!
El a cerut apă, şi ea i-a a dat lapte; Œn pahar Ómpărătesc i-a adus unt.
Cu o m‚nă a luat ţăruşul, Şi cu dreapta ciocanul lucrătorilor, A lovit pe Sisera, i-a despicat capul, I-a sfăr‚mat şi străpuns t‚mpla.
El s-a ghemuit: a căzut şi s-a culcat la picioarele ei; S-a ghemuit şi a căzut la picioarele ei; Acolo unde s-a ghemuit, acolo a căzut fără viaţă.
Pe fereastră, prin zăbrele, Se uită mama lui Sisera, şi strigă: ÑPentru ce zăboveşte carul lui să vină? Pentru ce vin carele lui aşa de Óncet?î
Cele mai Ónţelepte dintre femeile ei Ói răspund, Şi ea Óşi răspunde singură:
ÑNegreşit, au găsit pradă! Şi-o Ómpart: O fată, două fete de fiecare om; Pradă de haine vopsite pentru Sisera; Pradă de haine vopsite cusute la gherghef, Două haine vopsite şi cusute la gherghef, De pus pe grumazul biruitorului!î
Aşa să piară toţi vrăjmaşii Tăi, Doamne! Dar cei ce-L iubesc sunt ca soarele, c‚nd se arată Ón puterea luiî. Ţara a avut odihnă patruzeci de ani.
Cei ce cunosc Numele Tău, se Óncred Ón Tine, căci Tu nu părăseşti pe cei ce Te caută, Doamne!