Din nările Lui se ridica fum, şi un foc mistuitor ieşea din gura Lui: cărbuni aprinşi ţÓşneau din ea.
După trecerea vremii sorocite, eu, Nebucadneţar, am ridicat ochii spre cer, şi mi-a venit iarăşi mintea la loc. Am binecuv‚ntat pe Cel Prea Œnalt, am lăudat şi slăvit pe Cel ce trăieşte veşnic, Acela a cărui stăp‚nire este veşnică, şi a cărui Ómpărăţie dăinuieşte din neam Ón neam.
Ei c‚ntau c‚ntarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi c‚ntarea Mielului. Şi ziceau: ÑMari şi minunate sunt lucrările tale, Doamne Dumnezeule, Atotputernice! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Œmpărate al Neamurilor!